Nu port vârsta la mine
Ca să nu stârnesc depărtare sau apropiere
Faţă de tine,
Faţă de calendarul tău,
Ca nu cumva să nimeresc
În anotimpul tău cu altul diferit,
Ca să nu mă acuzi de toamnă împotriva primăverii…

Nu port visele la mine
Ca să nu stârnesc depărtare sau apropiere
Faţă de tine,
Faţă de cuibul tău dintre cer şi pământ,
Ca nu cumva să nimeresc
În zarea ta cu alta diferită
Ca să nu mă acuzi de pasăre împotriva zborului…

Nu mă port la mine
Ca să nu stârnesc depărtare sau apropiere
Faţă de tine,
Faţă de părerea ta despre tine,
Ca nu cumva să nimeresc
În rostul tău cu altul diferit,
Ca să nu mă acuzi de tu împotriva ta…

http://agonia.ro/index.php/poetry/72600/Ah!_Sunt_ancorat_în_adieri_mărunte!

nu ştiu să las distanţa cuvenită
între trecut şi viitor
mă plimb subţire pe muchia prietenoasă
a prăpastiei dintre a renunţa la orice şi a accepta totul
fericirea mă va da în vileag şi bine că întârzie
fantomele singurătăţii mă caută printre cunoscuţi
nopţi la rând au pus capăt zilelor
scântei uitate în priviri incendiau suflete pe ruguri de carne
reliefuri palide, arme bărbătoase, priviri feminine
o luptă prea mică pentru o victorie atât de râvnită
împotriva timpului şi a uitării
mă sprijin de tot ce-i viu
doar eu mai pot fugi de mine

http://agonia.ro/index.php/poetry/1840109/aroma_privirilor_în_gol

Nu par al nostru
al amandurora.

O, si-mi adulmeci
respirarea, ca pe o urma vinovata.

Da, am respirat un aer
in care au facut dragoste pasarile.
Da, am baut apa
in care au facut
dragoste pestii…
Da, am mangaiat
trunchiurile
pe care florile
au facut dragoste.
Da, am mancat
bulgarii de pamant
in care au facut dragoste viermii.

Dar eu, iubito, dar eu
voi gasi, voi gasi, voi gasi,
un loc gol,
un loc mai gol decat insusi golul
in care nimeni, niciodata
n-a facut dragoste.

In inchipuirea mea voi gasi
locul, acolo, in inchipuirea mea,
acolo ne vom duce, in locul
unde nici un strain
n-a cunoscut dragostea.

(spre multime)

M-ati izgonit!…

Ma-intorc in nemurire.
Sa-mi caut alta omenire-n loc;
Sa-i dau si ei mistuitorul foc;
Si ferecat de-a noua-nlantuire,
S-astept sa se mai naruie un cer,
Sa ma mai latre inc-o omenire;
Si-asa, din izgonire-n izgonire,
Sa-mi port prin haos rasul meu stingher.

Urlati! In deznadejdea noastra nu e
Decat izbanda strigatului meu,
Care de-a pururi tot mai sus se suie,
Din cer in cer din Dumnezeu in Dumnezeu,
Caci cine va putea sa spuie,
Ca l-a vazut plangand pe Prometeu?

Se arunca. Golul il inghite.

O clipa, tacerea.

Apoi, la poalele prapastiei, jalnica, multimea:

Prometeu…

(Izgonirea lui Prometeu – Al. Philippide)