Aroma Privirilor in Gol, de Lvcillivs
- March 27th, 2010
- Posted in Poezie
- Write comment
nu ştiu să las distanţa cuvenită
între trecut şi viitor
mă plimb subţire pe muchia prietenoasă
a prăpastiei dintre a renunţa la orice şi a accepta totul
fericirea mă va da în vileag şi bine că întârzie
fantomele singurătăţii mă caută printre cunoscuţi
nopţi la rând au pus capăt zilelor
scântei uitate în priviri incendiau suflete pe ruguri de carne
reliefuri palide, arme bărbătoase, priviri feminine
o luptă prea mică pentru o victorie atât de râvnită
împotriva timpului şi a uitării
mă sprijin de tot ce-i viu
doar eu mai pot fugi de mine
http://agonia.ro/index.php/poetry/1840109/aroma_privirilor_în_gol
Related posts:

No comments yet.